Întoarcerea caravelelor

Antonio Lobo Antunes este un scriitor de o forţă tulburătoare şi de o originalitate copleşitoare. Mi-a amintit de Manuel Scorza, de Marquez, de Faulkner sau Celine. Seamănă cu toţi, dar nu poate fi redus la niciunul. Spre deosebire de Scorza naraţiunea sa nu are niciun fir logic şi este dominată parcă de tristeţe, de dezamăgire, faţă de Marquez este cu mult mai complex, etc. Ceea ce face Lobo Antunes este un imens poem în proză: construcţia şi structura imaginilor, suprapunerea timpurilor nu răspunde decât de forţa imaginaţiei şi de dorinţa de a reda Portugalia descompusă din anii '74, imediat după Revoluţia Garoafelor Roşii, aşa cum fusese ea lăsată moştenire de succesorii lui Salazar. Stilul este atât de complex şi de întortocheat încât pe alocuri devine aproape imposibil de urmărit; de multe ori - dacă nu chiar de prea multe ori - sensul ascuns al unor imagini îţi scapă în lipsa unui "aparat de lectură" care să te ajute să descifrezi alegoriile, metaforele. Cu toate acestea impresiile pe care le lasă în final sunt extrem de puternice iar dificulatea textului nu este mai mare decât savoarea şi magia lui. Până la urmă este genul de carte pe care o citeşti vrăjit chiar dacă nu o înţelegi pe deplin.

La modul general, ceea ce face Antunes în Întoarcerea caravelelor este să suprapună imaginea contemporană a Portugaliei peste cea a perioadei sale de glorie. Printre cei ce se întorc în ţară după răsturnarea guvernului, vrăjiţi de speranţa unei vieţi mai bune, se află personaje legendare: Camoes, Vasco da Gama, Diogo Cao, etc. Iar redarea lor este grăitoare: Luis Camoes apare ratăcind sinistru prin Lisabona, cu sicriul tatălui său după el, în aşteptarea banilor cu care să-l înmormânteze cum se cuvine, nemâncat, nedormit. Nici vii şi nici morţii nu îşi mai găsesc liniştea în această lume.

Sursa foto: http://old.enciclopedia.com.pt

Vasco da Gama este "pensionar amator de jocuri de jocuri de cărţi", dezamăgit că nu găseşte pe nimeni pe măsura lui, Don Miguel de Cervantes Saavedra este un "spaniol ciung care vindea bilete la loterie în Mozambic, fost soldat ce scria întruna pe foi volante de agendă şi pe hârtii adunate de pe jos un roman intitulat, nu se înţelegea de ce, Quijote, când toată lumea ştie că ăsta-i nume de cal de curse cu obstacole", iar Diogo Cao "lucrase în Angola ca inspector la Compania Apelor".

În ciuda dificultăţii şi densităţii textului, Întoarcerea caravelelor se citeşte cu o plăcere fantastică, aproape cu bucurie, şi totul graţie originalităţii ieşite din comun a lui Lobo Antunes. 

Antonio Lobo Antunes,
Humanitas, 2003
Trad. Micaela Ghiţescu