Iguana

Discriminarea poate îmbrăca nenumărate forme. Orice tip de împărţire antinomică se reduce, în cele din urmă, la o filtrare de tipul acceptat-respins. Frumuseţea nu este numai frumuseţe, ci este ceva "acceptat", pe când "urâţenia" este respinsă. Din păcate, de cele mai multe ori nu ştim nici de ce împărţim astfel lucrurile şi nici de ce le acceptăm sau respingem. Doar împărtăşim o poziţie sau alta şi, iarăşi, din păcate, o facem de multe ori cu patimă. Probabil există o predispoziţie a creierului nostru de a se înşela singur atunci când nu are soluţii şi înlocuieşte inferenţele logice cu argmentul majorităţii. Oricum ar sta lucrurile, şansa noastră ca şi indivizi în faţa acestui tăvălug al categorisirilor este acela că nu suntem singuri: mai sunt şi alţii la fel de urâţi, la fel de răi, de neîndemânatici, etc. Iar astfel avem unde să ne retragem, cu cine să comunicăm, unde să căutăm apărare.

Sursa foto: http://desvandelaspalabras.blogspot.de

Alberto Vazquez-Figueroa imaginează însă tocmai o situaţie limită în care cel discriminat este singur împotriva tuturor. Iguana Oberlus nu este urât, ci este cel mai urât, un adevărat monstru, un om cu chip de iguană. Nu este numai alungat, ci este batjocorit, izolat, pedepsit pentru urâţenia sa. Şi asta doar fiindcă lumea este obişnuită să vadă într-un anumit fel lucrurile şi să reacţioneze cu patimă. Iar Iguana Oberlus devine astfel ceea ce a fost numit un Anti-Robinson, un Robinson Crusoe izolat de bună-voie pe o insulă pustie. Iar de aici, din pustietatea Pacificului, acest om îşi ţese planurile sale de răzbunare pe întreaga omenire. Criteriul majorităţii poate fi modelat cu forţa: dacă lumea nu îl poate accepta atunci îşi va construi o lume a lui care îl va diviniza. Mai întâi va domni prin teroare. Cu timpul însă oamenii vor ajunge să-i aprecieze indulgenţa şi să vadă lucrurile prin ochii lui. Întreaga poveste ar putea fi socotită un şantier pe care se construieşte peştera lui Platon.


 Pe cât de profund ar putea fi dezbătut subiectul acestei cărţi pe atât de slab este dezvoltat uneori. Deşi povestea rămâne continuu extrem de captivantă, mereu parcă simţi dorinţa de a auzi mai mult, de a ţi se spune mai mult, de a intra mai adânc în inima conflictelor despre care vorbeşte, iar acest lucru nu se întâmplă. Alberto Vazquez-Figueroa nu reuşeşte să treacă de o abordare superficială a subiectului, deşi se străduieşte în repetate rânduri. Raţionamentele sale cu greu trec dincolo de observaţiile comune, banale. În ciuda acestui fapt însă cartea merită din plin să fie citită. Poate că, de fapt, este mai bine ca fiecare să îşi formeze o părere cu propria sa judecată despre aceste probleme, şi poate că aceasta a fost şi intenţia ascunsă a autorului, care s-a concentrat astfel pe descrierea evenimentelor în cele mai mici detalii.

Iguana
Autor: Alberto Vasquez-Figueroa
Editura Polirom, 2008
Trad. Irina Dogaru