Cantecul lui Agapito Robles

Ati auzit de Agapito Robles, de eroul din Yanahuanca? Nu? Nici de Maca Albornoz? Nu?! Nu se poate! Nu ati auzit de Maca, cea care l-a facut pe Nuno sa picteze mai frumos decat Rafael, sa sculpteze mai bine decat Michelangelo, iar in final sa mearga pe apa?

"Maca imi zambi atunci pentru prima data si jur ca am inteles, al dracu', pentru ce au cazut ingerii. Am inteles cauza, blestemat fie ceasul in care m-am nascut, pentru ce avea sa ma mistuie disperarea de acum. (...) In noaptea aceea am inteles ca dupa ce ma culcasem cu sute de femei eram inca virgin. Am descoperit blestematul acela de ceas in care tata s-a incarligat cu mama, am descoperit ca cerul si iadul au aceeasi poarta calduta si ca se poate trai in miezul unui fulger!"

Numele capitolelor sunt absolut delirante:

-Cateva prime informatii referitoare la un magistru cu coada, un tun parfumat si alti romani in surghiun;
-Unde se povesteste despre diluviul universal produs de Hector Chacon in inchisoarea din Huanuco;
-Despre consecintele nefaste ce le poate aduce credinta ca 28 Iulie este tot una cu 28 iulie;
-Unde se dovedeste ceea ce la vremea lor ar fi dorit sa dovedeasca cei care doreau aceasta dovada spre a dovedi ceea ce doreau sa dovedeasca stramb
etc

Avem o idee despre tiranie in Europa, in Asia, in Cuba, dar rar se intampla sa auzim ceva despre Peru. Si acolo a existat o lume fascinanta, de basm, decimata de totalitarisme locale, care au oprit soarele pe cer, au facut raurile sa curga invers, au triplat numarul lunilor dintr-un an - pentru ca sarbatorea nationala sa fie celebrata de trei ori -, si au lasat in urma o lume devastata si o mana de eroi legendari. Agapito Robles este unul dintre acesti eroi, unul dintre oamenii care fac fata distorsionarii ciudate a lumii, a istoriei, a adevarului, a naturii, iar asta fiindca el stie sa faca uz de ura, de magie, de fantastic si de slabiciunile tiranilor. (Intre noi fie vorba, nu ar trebui neglijat nici Hector Chacon, cel care vorbea cu animalele; care nu fura cai niciodata ci doar le promitea pajisti inverzite). O scriere atat de deliranta dar si de cruda nu am mai gasit nicaieri. Pe cat este de ingenios, de plin de imaginatie, pe atat Manuel Scorza ramane atasat durerii oamenilor despre care vorbeste.

O scena care m-a marcat, si de care imi amintesc cu exactitate si acum, la multa vreme dupa ce am citit cartea, este cea a intalnirii cu Calaretul fara somn, batranul care isi petrecuse viata pe drumuri, intre La Paz si Buenos Aires. Ii lua 6 ani sa faca un drum, si se judeca pentru dreptul lui de proprietate, care ii fusese incalcat. De fiecare data cand ajungea insa la Buenos Aires era trimis inapoi pentru o stampila sau inca o hartie... Ajunsese sa nu mai doarma, ca sa poata merge incontinuu...

Daca va hotarati sa cautati aceasta carte magnifica, nu uitati ca ea face parte dintr-o epopee compusa din patru "canturi": Bat tobele pentru Rancas, Garabombo invizibilul, Calaretul fara somn si Cantecul lui Agapito Robles. Din pacate eu nu am reusit sa gasesc decat primul si ultimul volum...

Cantecul lui Agapito Robles
Autor: Manuel Scorza
Ed. Univers, Colectia Romanul Secolului XX, 1983; trad. Angela Teodorescu Martin